Cum să petreci o zi de neuitat în inima capitalei? Top 3 idei pline de arome și tradiții balcanice 

Photo of author

By VladP

Poză de David Pupăză pe Unsplash.com

Fie ești turist curios sau călătorești în scop de serviciu, fie ești localnic și ai o zi liberă, dacă vrei să te relaxezi, dar să și explorezi cultura balcanică în același timp, Bucureștiul este locul ideal pentru o astfel de experiență.

Iată 3 idei pentru o zi cu specific balcanic în București:

 1.  Descoperă bucătăria balcanică

Bucătăria balcanică e plină de gusturi și arome inedite, ce îți vor încânta papilele gustative cât ai zice… pleșcavița. Unul dintre cele mai renumite restaurante cu specific sârbesc este Taverna Sârbului de la București – aici poți  să experimentezi o călătorie culinară gustând din preparate și băuturi tradiționale precum: cevapi (chiftele din carne de vită și miel), ajvar (preparat din ardei copți cu vinete și alte legume), șnițel karadjordje (umplut cu caimac), un pahar de travarica sau vinul casei. Situată într-o locație accesibilă, cu un meniu bogat și diversificat în rețete specifice și nu numai,  într-un decor rustic și cu o atmosferă nelipsită de muzica tipic sârbească, o astfel de tavernă te invită să descoperi savoarea bucătăriei balcanice.  

2.  Explorează tradițiile în natură

O plimbare prin parcul Herăstrău este perfectă pentru a te relaxa în natură într-o zi cu vreme bună.  Aici poți face o vizită în aer liber la  Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” unde vei avea ocazia să vezi casele și gospodăriile tradiționale care reflectă o adevărată bogăție și diversitate etnică și culturală a țării. Astfel, poți să înțelegi mai bine tradițiile și influențele balcanice și să te delectezi cu farmecul vremurilor de demult odată ce pășești în incinta muzeului, care devine o oază de liniște în inima orașului agitat. Mai mult de atât, vizitatorii pot vedea care erau preocupările și activitățile meșteșugarilor cum ar fi țesutul, olăritul,  prelucrarea lemnului sau a lânii.  De asemenea, sunt numeroase expoziții tematice, dar și activități de educație muzeală pentru copii și adulți deopotrivă, așadar nimeni nu se va plictisi indiferent de vârstă.

3.  Vizitează târguri de artizanat și piețe

Pentru a gusta și mai mult din spiritul balcanic, piețele sau târgurile de meșteșuguri sunt de neratat. În Piața Universității sunt organizate frecvent tot felul de târguri unde poți găsi alimente tradiționale, obiecte de artizanat și de colecție.  Dacă ești pasionat de antichități, în Parcul Carol se desfășoară un astfel de târg cu o varietate de produse vintage, cărți, viniluri, mobilier vechi, obiecte de artă, handmade și multe altele. Totuși este recomandat să verifici site-urile evenimentelor pentru a afla programul și locațiile exacte de desfășurare.  Pe lângă interacțiunea cu localnicii și experiența memorabilă, specific balcanică a negocierii din piețele sau târgurile animate de viață, un alt aspect pozitiv este că susții astfel producătorii și artizanii locali prin achiziționarea directă a produselor.

În concluzie, Bucureștiul oferă o gamă variată de experiențe autentice și captivante pentru cei care doresc să descopere bogăția culturală a Balcanilor. Indiferent dacă alegi să te răsfeți cu preparatele tradiționale savuroase la un restaurant cu specific sârbesc, să explorezi tradițiile și meșteșugurile autentice în aer liber sau să te pierzi printre obiectele și aromele de la târgurile de artizanat, capitala României reușește să îmbine armonios vechiul cu noul, tradiția cu modernitatea.